Europe

Eurodeputat: Moldova înregistrează rezultate bune în procesul de negociere a Acordului de Asociere RM-UE

Acordului de Asociere RM-UEAprecierea vine din partea lui Graham Watson, Raportor pentru Acordul de Asociere RM-UE, membru al Parlamentului European, formulată în cadrul întrevederii cu Prim-ministrul moldovean, Vlad Filat, aflat în vizită oficială la Bruxelles, în perioada 4-5 mai curent.

Graham Watson a spus că Moldova înregistrează rezultate bune în procesul de negociere a Acordului de Asociere RM-UE, a regimului liberalizat de vize, dar şi în privinţa dialogului privind lansarea negocierilor pe marginea Acordului cu privire la Zona de Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător dintre RM şi UE, se menţionează în comunicatul de presă al Guvernului RM.

Raportorul a mai anunţat că, la momentul de faţă, lucrează asupra Raportului privind progresele înregistrate pe marginea negocierilor Acordului de Asociere, care urmează a fi prezentat ulterior Parlamentului European.

În altă ordine de idei, europarlamentarul a reiterat angajamentul Parlamentului European de a susţine Moldova pe calea democratizării şi a îndemnat Guvernul de la Chişinău să continue procesul de implementare a reformelor.

Premierul moldovean a salutat sprijinul Parlamentului European pentru consolidarea democraţiei în Republica Moldova şi a parcursului nostru european. El a împărtăşit europarlamentarului situaţia în domeniul reformelor, susţinând că pentru implementarea eficientă a reformelor sînt necesare nu doar resurse financiare, dar şi schimbarea mentalităţii funcţionarilor publici.

Totodată, Filat a solicitat suportul Parlamentului European privind trecerea la cea de a doua fază a Dialogului UE-RM pe marginea liberalizării regimului de vize.

Pe data de 5 mai, la Bruxelles, delegaţia moldovenească condusă de premierul Vlad Filat va prezenta Raportul de progres privind implementarea Planului de Acţiuni RM-UE privind liberalizarea regimului de vize.

sursa: Europa.md

About Ghenadie Sontu

www.ghenadiesontu.com

Discussion

No comments yet.

Leave a comment