Uncategorized

7 Aprilie Moldova

Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a susţinut o conferinţa de presă în care a făcut dezvăluiri despre masacrul de la 7 aprilie. El a declarat că printre cei care au maltratat tinerii ieşiti in Piata Marii Adunări Naţionale au fost şi Nicolae Cicariov, Vitalie Gorea , Pavel Voicu, Roman Ghilari şi Octavian Sârbu, cu toţii poliţişti în acea vreme. Ghimpu spune ca imaginile pe care le-a prezentat au fost pana acum “dosite de comunişti”, iar o parte dintre ele au apărut în filmul “Atac asupra Moldovei”. Preşedintele a susţinut ca are imagini şi din fata Preşedinţiei şi Parlamentului, însă doar pana la ora 1, când s-a stins lumina. “Acestea sunt imagini care nu pot fi puse la îndoiala, rămâne ca Procuratura Generala sa le studieze. Numele date publicităţii sunt nişte presupuneri, nu suntem siguri. Urmează sa înceapă ancheta şi sa fie invitaţi la audieri”, a declarat preşedintele interimar. Mihai Ghimpu crede ca masacrul din 7 aprilie a fost planificat, fiind dislocaţi circa 200-300 de politisti, dar si factori de decizie din MAI, printre care şi Iacob Gumenita. “Câtă cruzime, câtă ura! Pot oamenii aceştia reprezenta legea? pot fi reprezentanţi ai organelor de drept?!”, s-a întrebat Mihai Ghimpu. Totodată Ghimpu a mai adăugat că guvernarea comunistă a avut imaginile prezentate în conferinţa de presă de astăzi însă nu le-a făcut publice.

Vodpod videos no longer available.

more about “7 Aprilie Moldova“, posted with vodpod

About Ghenadie Sontu

www.ghenadiesontu.com

Discussion

No comments yet.

Leave a comment