ARS DOR, Cultural Financing, Cultural Policy, Education, Moldova art, Moldova Culture, Projects

Un proiect unic în Moldova, care promovează cultura şi turismul

Centrul Cultural Intercomunitar (CCI) din BăhrineştiUn amplu proiect de antreprenoriat social care susţine şi promovează valorile cultural-turistice puţin cunoscute din nordul ţării a fost lansat în satul Băhrineşti din raionul Floreşti. În cadrul proiectului este dezvoltat dialogul cultural intra- şi intercomunitar, iar Casa de cultură devine un centru al dezvoltării sociale în regiune.

Primarul de Băhrineşti Feodosia Bunescu este cunoscută în întreaga ţară ca un lider care face lucruri concrete pentru satul său. „Intersecţii culturale” este denumirea unui amplu proiect, pe care l-a depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) cu scopul de a investi în dezvoltarea vestigiilor naturale, istorice şi antropice, dar şi pentru a instrui angajaţii din domeniul culturii şi potenţialii prestatori de servicii în turism. „În localităţile situate în lunca râului Răut (raioanele Donduşeni, Drochia, Sângerei, Floreşti, Şoldăneşti, Teleneşti) există peşteri, canioane, pietre cu inscripţii valahe, biserici medievale, schituri, conacuri boiereşti, muzee, monumente etc., însă promovarea şi dezvoltarea acestora este insuficientă. Şi conacul boieresc din Rediul Mare, Donduşeni, este puţin cunoscut, în Băhrineşti este vestită dinastia Tamazlâcaru prin abordarea creatoare a zestrei folclorice moştenite din bătrâni, iar în Bobuleşti arta broderiei rămâne nepreluată”, argumentează necesitatea proiectului Feodosia Bunescu. Ea crede că există riscul ca, în vâltoarea crizelor contemporaneităţii, aceste valori spirituale să dispară.

În luna august 2013, a fost finalizată cea mai importantă parte a proiectului – reparaţia Centrului Cultural Intercomunitar (CCI) din Băhrineşti. A fost amenajată sala de festivităţi, a fost creat Muzeul Florilor, dotată sala multimedia. De asemenea, a fost amenajat terenul adiacent edificiului şi scuarul CCI. Instituţia de cultură mai are o sală pentru concerte, hotel şi restaurant. „Scopul nostru a fost să creăm condiţiile şi premizele pentru valorificarea tradiţiilor culturale. Iar aceste condiţii ne permit să realizăm o serie de activităţi de promovare a regiunii, dar şi a ţării”, precizează primăriţa. În septembrie 2013 a fost lansat Festivalul Busuiocului, la care au participat ansambluri de artă populară care au în denumirea lor cuvântul „busuioc”. De asemenea, a fost creat un atelier unde 20 de tinere încearcă să menţină vie arta cusutului în cruciuliţă. Au fost iniţiate şi patru activităţi vocaţionale pentru copii şi maturi: coregrafie, clasa de vioară, teatrul social, care a devenit deja cunoscut în regiune. La aceste activităţi pot participa grupuri de oameni din raioanele învecinate sau din România. Astfel, zice Feodosia Bunescu, este susţinut şi turismul.

Viziunea modernă a Casei de cultură

Proiectul „Intersecţii culturale” este unul unic în ţară, iar Centrul Cultural Intercomunitar are o abordare modernă a funcţionalităţii, afirmă Veaceslav Reabcinschi, directorul Centrului de Politici Culturale din Republica Moldova. „Lipsa unei astfel de abordări este problema caselor de cultură din Moldova, care sunt percepute doar ca un loc pentru joc şi dans. Astăzi este important ca un asemenea edificiu să aibă şi alte funcţii: sociale, culturale, economice, ceea ce regăsim la Băhrineşti. Noi am susţinut crearea unui atelier de artizanat pentru pregătirea profesională a femeilor tinere din familiile social-vulnerabile care însuşesc broderia”, spune Veaceslav Reabcinschi.

Într-adevăr, beneficiarii centrului sunt mulţumiţi de condiţiile şi posibilităţile pe care le au acum. Şi nu doar ei, ci întreg satul. Cei mai în vârstă îşi amintesc de încăperile friguroase sau de lipsa unei infrastructuri bine închegate de acum câţiva ani. „Eu sunt bibliotecară şi sunt foarte mulţumită de activitatea centrului, mai ales că pot organiza aici diverse activităţi. De exemplu, împreună cu Consiliul local al tinerilor, în luna decembrie am desfăşurat acţiunea „Un cadou pentru cei mai trişti ca noi”, ne spune Aliona Ciobanu.

Una dintre femeile care lucrează în atelierul de artizanat este Irina Plugaru. Odată cu deschiderea atelierului, ea a reuşit să reînvie tradiţia brodatului în goblen (ţesătură artistică, executată din fire colorate şi reprezentând o imagine plastică) şi în cruciuliţă. „Împreună cu alte 20 de femei încercăm să promovăm această tradiţie. Studiem teoria, istoria artei, dar şi practicăm. Avem chiar şi comenzi, pentru a confecţiona şerveţele, feţe de masă etc. Astfel, femeile au şi un venit al lor”, spune Irina Plugaru.

Bugetul proiectului de renovare a Casei de cultură din Băhrineşti se ridică la peste 3,2 milioane de lei, inclusiv 1,25 milioane alocaţi din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională. Apropo, în anul 2013 bugetul tuturor proiectelor de la Băhrineşti a fost de două ori mai mare decât bugetul satului. Astfel, localitatea mai este numită şi „satul cu proiecte”.

de Ion Surdu

Sursa: http://social.moldova.org

Advertisements

About Ghenadie Sontu

www.ghenadiesontu.com

Discussion

Comments are closed.

%d bloggers like this: