Chisinau, Cultural Financing, Moldova art, Moldova Culture

Independenţa a dezvoltat şi a îmbogăţit arealul cultural, nu şi la sate

Moldova CultureRepublica Moldova a ajuns la al 22-lea an de independenţă. Agenţia IPN şi-a propus să reflecte în mai multe materiale care au fost reuşitele şi nereuşitele în dezvoltarea ţării. Reprezentanţi ai guvernării actuale, experţi, foşti şi actuali politicieni îşi expun propria viziune care au fost paşii făcuţi de Moldova de la 27 august 1991 şi până acum.

Materialul nr.12 din ciclul IPN „Moldova – 22. Paşi înainte şi paşi înapoi, cu ocaziaZilei Independenţei

Odată cu proclamarea independenţei, cultura a stagnat preţ de câţiva ani. Nu se investea în frumos, oamenii nu-şi permiteau să meargă la spectacole sau la concerte, iar guvernarea era ocupată cu altceva. Republica Moldova trebuia reconstruită de la temelie. Cel mai mult stagnarea s-a manifestat la sate, unde casele de cultură au început să se năruie, iar lumea a uitat de horă, cinematograf sau teatru. Cultura a început a prinde aripi mai ales după anii 2000.

Stabilitate controlată

În anii 1970 – 1980, cultura presupunea stabilitate, îşi aminteşte preşedinte Uniunii Muzicienilor din Moldova, maestrul în artă, Aurelian Dănilă. Această stabilitate nu presupunea neapărat prosperitate sau calitate, însă când era vorba de cultură, ea neapărat trebuia susţinută, pentru că se interpreta prin ideologia comunistă. „Ideologia comunistă avea locul ei. Dacă apăreau piese de teatru, cântece sau cărţi, neapărat trebuiau să fie în concordanţă cu acel sistem”, spune Aurelian Dănilă.

După venirea lui Mihail Gorbaciov la putere, controlul a rămas, dar a căpătat un suflu uman. Dacă cumva se punea în scenă ceva italian de exemplu, neapărat trebuia să fie şi ceva care venea în concordanţă cu regimul. Salariul era de 200 de ruble, unul destul de semnificativ pentru acele timpuri. Montările erau finanţate de stat, tiparul la fel, o sigură condiţie – toate acestea trebuiau să laude regimul. „Ca să fii decorat, ca să fii artist emerit sau al poporului, trebuia să munceşti. O personalitate era Edita Pieha, dar şi Maria Codreanu, Maria Bieşu, Mihai Munteanu”, subliniază maestrul în artă.

Actorul Nicolae Darie, care activează de peste 40 de ani la Teatrul Naţional Mihai Eminescu, spune că un lucru pozitiv pentru acele timpuri era faptul că se organizau spectacole la ţară, lumea era trimisă de partid la teatru. O trupă avea câte 3 spectacole pe zi în sate diferite. Cei din administraţia locală erau sătui să audă că trebuie să vină o echipă de artişti, pentru că trebuia să le plătească. Erau obligaţi s-o facă, susţine actorul.

De pierdut avea calitatea, deoarece spectacolele nu se jucau în teatru, cu decoraţii şi lumina necesară, ci în aer liber, uneori pe timp de ploaie, fără microfoane şi cu două reflectoare în jurul cărora se adunau toate gâzele. Erau preferate comediile simple, căci omul venit din câmp nu avea cum să se concentreze, dorea să se relaxeze, să se amuze. „La începutul anilor 80 au început a fi puse în scenă piese mai complicate, comedii cu tematică mai serioasă, oamenilor le-a plăcut şi astea”, spune Nicolae Darie.

După rău, şi bine

Imediat după proclamarea independenţei, cultura a stagnat. Economie nu era, monedă nu era, oamenii trăiau cum puteau, ţara trebuia reconstruită din temelie. Aurelian Dănilă spune că în primii ani cultura nu s-a manifestat practic deloc. Abia după 5-6 ani şi-a început a reveni, însă foarte greoi. „Independenţa a dat năvală cam în pripă, nefiind noi pregătiţi, s-a spart acel mecanism economic, altul nu era”, spune Aurelian Dănilă. Altă problemă a fost lipsa de cadre. Comuniştii când au plecat, au plecat cu tot cu cadre, nu existau persoane cu experienţă, care să ştie să menţină cultura. Cei care aveau funcţii neapărat făceau parte din partide. După independenţă, Palatul Naţional era pustiu, nu vedeai luni întregi un concert. Artiştii supravieţuiau cum puteau.

Compozitorul Eugen Doga spune că, după proclamarea independenţei şi schimbarea conducerii, oamenii, în special, artiştii, nici nu se gândeau că subvenţiile, susţinerea, casele de imprimare a muzicii vor dispărea. „Au venit nişte ani de nedumerire şi iluzii deşarte. Am pierdut tot”, îşi aminteşte maestrul.

Actorul Nicolae Darie spune că omul nu era gata să scoată din buzunar bani pentru bilete la teatru sau concert. În perioada în care preţurile la carburanţi şi la transport creşteau, teatrele erau goale, artiştii nu puteau să plece în turnee. Colectivele de artişti nu mai mergeau la sate, în casele de cultură nu mai rulau filme, librăriile cu timpul s-au transformat în baruri. Un lucru pozitiv, crede actorul, este că după independenţă, cei talentaţi au putut pleca peste hotare la festivaluri, fapt ce era de neimaginat în perioada sovietică. „În 1995, am plecat prima data la festivalul internaţional de teatru, nici nu visam la aşa ceva. Au trecut generaţii întregi de oameni renumiţi care nu au putu fi văzuţi şi în afară”, subliniază Nicolae Darie.

Cu timpul, cultura şi-a revenit, în frunte cu artişti ca Nicolae Sulac, Gheorghe Eşanu, Nicolae Glib şi mulţi alţii. Orchestra Lăutarii şi Ansamblul Joc au fost primii care au adus faimă internaţională ţării. Tot după anul 1995 au început a apărea teatrele independente, se deschideau tot mai multe expoziţii, festivaluri. Cultura îşi revenea.

Acasă, mai greu ca în străini 

Poporul moldovenesc este unul talentat, susţine maestrul Eugen Doga. Foarte mulţi artişti moldoveni au însă succes peste hotare, nu şi la noi în ţară, iar motivul este că aici nu găsesc perspective de afirmare. Compozitorul a exemplificat cu Valentina Naforniţă, Iulian Gârneţ, Andrei Jelihovschi, Olga Busuioc, Svetlana Strezeva şi alţii, care activează peste hotare, pentru că în ţară nu au găsit la timp susţinerea de care au avut nevoie.

Maestrul Doga spune că deja nu mai scrie cântece, pentru că nimeni în Moldova nu le mai comandă. „Eu stau aici. Vin acasă. Am în sfârşit toate condiţiile pentru creaţie. Dar ce să fac cu ea?  Nu vreau să plec, dar nu ştiu cât voi mai rezista”, spune compozitorul. Este trist că a scris atât de mult pentru alţii şi atât de puţin pentru ţara sa. Are atâtea menţiuni, filme şi apariţii în presa din Rusia, SUA, România şi atât de „modest” este promovat acasă.

Compozitorul spune că anii de după proclamarea independenţei au deschis foarte multe posibilităţi pentru cultură. Dar atât timp cât nu există susţinere, cu libertatea nu ai ce face. Cultura încă nu a prins rădăcini, conducerea ţării nu contribuie cu nimic la integrarea culturală a oamenilor din Moldova, ceea ce dezbină societatea. „Privesc posturi TV în limba rusă, nu citesc cărţile lui Ion Druţă şi nu ascultă muzica mea”, a spus cu regret Eugen Doga.

Reforme aşteptate

Actorul Nicolae Darie consideră că în Republica Moldova cultura are nevoie de reforme drastice, dar acest lucru trebuie să meargă mână în mână cu restul domeniilor. „Atât timp cât vom umbla cu jumătăţi de măsură, cu jumătăţi de gură, nu vom obţine nimic”, a spus actorul. După proclamarea independenţei, omul a fost lăsat în voie să se afirme, să facă ceva nou. Au apărut noi colective, noi specii muzicale, artistice. Dacă nu era independenţa, spune actorul, nu mai ştiam de cântece şi piese cu Ştefan cel Mare, nu mai ştiam de Doina lui Mihai Eminescu sau piese ale unor scriitori interzişi.

Totuşi, Moldova mai are nevoie de măsuri ferme în domeniul cultural, mai ales la sate. Acolo oamenii de zeci de ani nu au fost la un spectacol, concert sau expoziţie, iar acest lucru se întâmplă pentru că în foarte multe localităţi din ţară nu există o casă de cultură, nu se formează ansambluri, aşa cum se făcea înainte. Nu se mai face joc în sat. Alt lucru la care ar trebui să se gândească autorităţile ar fi păstrarea tradiţiilor. Copiii de mici ar trebui implicaţi în diferite activităţi, cum ar fi olăritul, dansul popular, croşetatul.

Moldova se bucură de un popor foarte talentat, însă pentru a crea lucruri frumoase e nevoie de investit în acest talent. „Pe timpurile sovietice, ne luau flămânzi, desculţi, de după război, ne aduceau la Chişinău şi ne învăţau. Aceeaşi atitudine trebuie să fie şi acum”, crede Eugen Doga. „ Eu sunt gata să mă încuie într-o cameră şi să tot creez, fiind sigur că opera mea va fi observată, remunerată şi la justa ei valoare”, mai spune compozitorul. Se simte uneori de prisos în ţara sa. „Atâta muzică nescrisă este! Oare nu le este jenă conducătorilor noştri  pentru  o asemenea risipă? ”, se întreabă maestrul.

Aurelian Dănilă crede că avem o avalanşă de artişti, care trebuie valorificaţi, o avalanşă de concursuri şi festivaluri, atât în ţară, cât şi peste hotare. Acesta mai crede că astăzi cultura ar fi cel mai pregătit domeniu pentru integrarea europeană, deoarece are o valoare care a tot crescut în timp şi încă mai creşte.

Elena Bolşenco, IPN
august, 2013

Advertisements

About Ghenadie Sontu

www.ghenadiesontu.com

Discussion

Comments are closed.

%d bloggers like this: