Principiile fundamentale ale activităţii creatoare a teatrelor, circurilor şi organizaţiilor concertistice, modul de înfiinţare, reorganizare, lichidare, finanţare şi administrare a lor sunt stabilite în Legea cu privire la teatre, circuri şi organizaţii concertistice nr. 1421-XV din 31.10.2002. La moment în acest domeniu activează o reţea compusă din 11 teatre dramatice, de comedie şi muzicale, 3 teatre pentru copii şi tineret, Teatrul de Operă şi Balet, organizaţii concertistice (Filarmonica de stat, Sala cu Orgă, asociaţia concertistică „Moldova-concert”), colective artistice (două orchestre simfonice, o orchestră mixtă, o orchestră de cameră), reţea de instituţii de învăţământ muzical general (şcoli muzicale pentru copii) şi profesionişti (Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Şcoala medie specială de muzică, Colegiul de muzică). Lipsa unei politici culturale pe termen lung afectează grav activitatea instituţiilor din domeniul artelor interpretative. Drept consecinţă a situaţiei economice, sociale şi politice din Rep. Moldova, un număr impunător a specialiştilor din domeniul artelor interpretative au migrat masiv spre alte domenii de activitate sau în alte ţări, ceea ce a avut un impact negativ asupra dezvoltării domeniului artelor interpretative la nivel naţional. Sistemul de finanţare a instituţiilor de cultură nu este transparent şi nu stimulează creativitatea. Problemele prioritare ale artelor interpretative se încadrează perfect în capitolul: finanţarea culturii – sporirea şi diversificarea surselor de finanţare. Conducătorii instituţiilor din domeniu nu posedă cunoştinţe şi deprinderi de management ce le-ar permite să se adapteze la noile condiţii ale pieţii pentru promovarea produsului cultural. Artele interpretative au o piaţă mică de desfacere şi este preponderent concentrată în Chişinău, iar regiunile sunt practic deconectate de centru, deoarece nu există o politică de stimulare a turneelor în localităţile rurale. Factorul lingvistic înfluenţează atît pozitiv cît şi negativ promovarea artiştilor locali pe pieţele României, Ucrainei şi a Rusiei pe criterii etnice. Salariile mici (de 780 lei) pentru specialiştii în acest domeniu crează o criză a cadrelor, ceea ce inevitabil va afecta calitatea produsului cultural oferit de artele intrpretative atît pe plan naţional cît şi internaţional.
Recomandări:
Apărarea adecvată a drepturilor de autor;
Introducerea unor standarde pentru produsul artistic, protecţia consumatorului de falsuri şi nonvalori, adoptarea de regulamente ce ar interzice ori ar limita evoluţia artiştilor cu fonograme la concerte cu public fără ca aceasta să fie anunţat în prealabil;
Stimularea pe cale fiscală a autorilor şi interpreţilor