ARS DOR

Eurointegration through Art

Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Dilemele Politicilor Culturale Contemporane ale R. Moldova

Posted by ghenador on February 20, 2009

glasses

Cercetarea de faţă este o analiză a dilemelor politicilor culturale contemporane ale R. Moldova cu scopul elaborării unui set de recomandări şi soluţii în vederea dezvoltării politicilor culturale în R. Moldova şi armonizarea lor la standardele europene.

„Termenul “politică culturală” cuprinde ansamblul mecanismelor de conducere si ghidare – reguli, măsuri şi mijloace – concepute şi utilizate pentru atingerea scopurilor de dezvoltare culturală. Politica pleacă de la o dezbatere politică (+ publică) şi conduce la stabilirea de obiective, de la care derivă o strategie. Strategia pune în evidenţă priorităţile, care sînt implementate prin structuri, proceduri, regulamente şi legi (1). ” Noţiunea de politică culturală s-a modificat în timp în dependenţă de schimbarea rolului culturii în societate şi a modului de abordare. Politicile culturale diferă de la stat la stat însă există trăsături şi instrumente comune în baza căror putem distinge o clasificare a şase modele de politică culturală cum ar fi: modelul liberal, modelul parţial de stat, modelul birocratic de stat, modelul educativ de stat, modelul naţional-emancipat şi modelul economiei în tranziţie. Un important criteriu de abordare constă în caracterul politic al statului şi locul statului în realizarea politicii culturale.

O dilemă a Rep. Moldova reiese din întrebarea: care model de politică culturală este cel mai potrivit Rep. Moldova şi în general există în Rep. Moldova politică culturală? Expertul în politici culturale Dna Valeria Grosu consideră că: „Teoretic, Rep. Moldova a învăţat destule lucruri din experienţa altor ţări, reconstrucţia şi renaşterea însă, sunt o opţiune sau un model individual, pe care Republica Moldova nu-l are deocamdată .” (2)

UNESCO (1967) defineşte politica culturală ca pe o totalitate de acţiuni gîndite şi conştiente (sau lipsa de acţiuni) orientate spre realizarea unor scopuri definite, prin intermediul folosirii optimale a tuturor resurselor fizice şi spirituale de care dispune societatea în timpul dat. În cazul Rep. Moldova lipsa unor scopuri clar definite pe termen mediu şi lung la nivel de stat poate fi interpretată ca o strategie în sine. Milena Dragicevic-Sesic (3)  atribuie Rep. Moldova modelul naţional-emancipat, un model caracteristic multor ţări în curs de dezvoltare a cărui distincţie principală este dezvoltarea şi păstrarea identităţii culturale care era neglijată în perioada dominaţiei coloniale sau a unui regim autoritar. Acest model se caracterizează prin manifestări naţionaliste şi şovine în cultură, dezicerea de valorile create în trecut, neglijarea culturii minorităţilor naţionale, reprimarea culturii experimentale şi alternative.

Un alt model caracteristic Rep. Moldova este modelul economiei în tranziţie în care politica culturală a statului depinde de politica şi sistemul de organizare a instituţiilor culturale din trecut, însă este orientată spre funcţionare în condiţiile economiei de piaţă. Acestui model îi este caracteristic sistemul politic instabil, probleme economice moştenite din trecut, lipsa relaţiilor de piaţă, creşterea conştiinţei naţionale iar managementul cultural şi pregătirea profesională a cadrelor sunt considerate probleme secundare. O analiză aprofundată a politicilor culturale ale Rep. Moldova după declararea independenţei ar cristaliza un spectru larg de probleme cronice tipice pentru modelele naţional-emancipat şi a economiei în tranziţie.

În procesul elaborării şi implimentării politicii culturale o condiţie de bază a soluţionării acestor probleme îl constituie dialogul între puterea oficială, a comunităţii artistice şi a societăţii.

Un criteriu important în procesul determinării modelului de politică culturală îl constituie modul de finanţare a culturii de către stat. În acest sens sunt cunoscute 4 modele de politici culturale după criteriul de finanţare: „facilitator”, „patron”, „arhitect” şi „inginer”. Rep. Moldova la etapa actuală are un model de „patron”, în care guvernul şi Colegiul Ministerului Culturii şi Turismului decide pentru ce, cît şi cui vor fi alocate fondurile, după decizia politică a guvernului şi a parlamentului a sumei alocate pentru cultură din bugetul naţional. În acest sens Valeria Grosu (4)  consideră că: „Politica culturală actuală a Rep. Moldova este una mai curând de redută, de apărare, cu mijloacele şi în felul în care au încercat să-şi autoconserveze valorile culturale aflate în criză. Este o politică ce corespunde realităţii controversate, dramatice a perioadei de tranziţie. Criza de identitate, comună pentru toate ţările post-comuniste, este un fenomen cheie în relaţia culturii cu puterea în Rep. Moldova şi, în consecinţă, în procesul dificil de promovare concertată a unei politici culturale adecvate perioadei pe care o parcurge. Întemeiată pe un destin diferit în mai multe privinţe faţă de cel al ţărilor cu probleme similare, privată de un dialog firesc cu valorile naţionale şi universale, cultura Rep. Moldova este antrenată într-un proces continuu de depăşire a propriilor sincope şi vacuităţi, stare de fapt care polarizează spiritele şi inhibă iniţiativele explicite. Ca ţară tânără ce-şi revendică o identitate, Rep. Moldova îşi caută viitorul concomitent în câteva zone de atracţie politică, economică şi culturală, tendinţele respective fiind în fapt exclusiviste şi cu consecinţe imprevizibile pentru identitatea ei compozită.”

Factorul politic în domeniul politicilor culturale din Rep. Moldova sunt deasemenea un handicap moştenit din sistemul centralizat sovetic în care statul deţinea toate mijloacele de producere şi distribuţie a produsului cultural, utilizindu-l în scopuri propagandistice şi control al maselor prin cultură. Monitorizarea şi evaluarea transparenţei finanţării în domeniul culturii de către societatea civilă ar contribui la calitatea şi eficienţa implimentării politicilor culturale, ar limita factorul politic şi ar diminua corupţia in sectorul cultural.

Fără un parteneriat strategic între guvern, parlament şi sectorul cultural specializat orice politică culturală este ineficientă, lipsită de viziune, promovează autoizolarea, marginalizează elitele şi încurajează fenomenele sectare în cultură. În statele democratice europene societatea civilă are un rol crucial în definirea, implementarea şi monitorizarea politicilor culturale şi nu se rezumă doar la rolul de consumator-utilizator al culturii. Prin Tratatul de la Maastricht care promovează principiul subsidiarităţii în Europa, se recomandă ca luarea deciziilor să se realizeze în comun acord cu cetăţenii. Principiul subsidiarităţii trebuie aplicat şi politicilor culturale, permiţînd administraţiilor regionale, locale, şi societăţii civile să participe direct în procesul de luare a deciziilor. Astfel, în Olanda a fost creat un Consiliu pentru Cultură (Council for Culture) ce are atribuţii consultative în dezbaterile de politică. Un alt exemplu sunt Consiliile pentru Cultură (Arts Councils) care sunt parteneri strategici cu roluri consultative şi financiare pentru Guvernul Britanic. Guvernul Franţei deasemenea implică în procesul implimentării politicilor culturale Direcţiile sale Regionale de Afaceri Culturale.

În contextul extinderii Uniunii Europene spre est dar şi a aspiraţiilor europene ale Rep. Moldova şi a armonizării politicilor culturale la standardele europene este bine să ne focusăm atenţia asupra modelelor europene de politici culturale şi asupra dilemelor lor pentru a identifica noi strategii şi soluţii pentru politica culturală a Rep. Moldova.

Procesul de integrare europeană presupune un echilibru între valorile şi principiile acceptate în comun, pe de o parte, şi specificitatea naţională şi locală, pe de altă parte. (5)

Un studiu al Consiliului Europei elaborat de Francois Matarasso şi Charles Landry „21 strategic dilemmas in cultural policy” (6)  identifică cinci categorii ale dilemelor cu care se confruntă sfera culturală europeană a politicilor culturale in sec. XXI: 

  • Înţelegerea fundamentală a naturii culturii
  • Implimentarea politicilor culturale
  • Efectele dezvoltării culturii asupra societăţilor
  • Impactul economic asupra activităţilor culturale
  • Provocările administrării sectorului cultural

 Pentru a înţelege politica culturală europeană trebuie să ţinem cont de influenţa majoră pe care a avut-o asupra ei principiile care guvernează statul bunăstării, cum ar fi: artă pentru toţi, asigurarea unei vieţi culturale diverse şi de calitate, descentralizarea şi democratizarea culturii. Patru mari principii guvernează politica culturală europeană ce au ghidat Consiliul Europei mai bine de 25 de ani: promovarea identităţii culturale, respectarea diversităţii culturale, susţinerea creativităţii, stimularea participării.

În ultimile decenii competenţele în definirea şi implementarea politicii culturale au început să se împartă între stat şi autorităţile locale. Rolul acestora a crescut din ce în ce mai mult datorită influenţei unor factori precum: creşterea potenţialului economic al societăţii, democratizarea vieţii sociale, democratizarea culturii pe principiul “artă pentru toţi”, descentralizarea administrativă, urbanizarea, globalizarea, noile tehnologii, etc.

Dilemele clasice ale politicilor culturale europene se axează pe următoarele direcţii:

  • Tradiţional – Inovativ
  • Clasic – Contemporan
  • Local – Regional – Naţional – Internaţional
  • Centru – Periferie (Capitală – Regiune)
  • Organizaţii (procese) – Proiecte (rezultate) – Indivizi (creativitate)
  • Stat – Sectorul Privat – Societatea Civilă
  • Amatori – Profesionişti
  • Proiecte si iniţiative online sau offline
  • Diversitate lingvistică

 

1. Politici si strategii culturale, Ministerul Culturii din Romania, 1997/1998, Legislaţie şi dezvoltarea politicii culturale, Dosarul seminarului, Sinaia, România, 6 – 8 iulie, 2000

2.  Council of Europe/ERICarts “Compendium of Cultural Policies & Trends in Europe”, 8th edition 2007 (http:www.culturalpolicies.net)

3.  „Arts management in turbulent times: Adaptable quality management – Navigating the Arts through the winds of change, Boekmanstudies, Amsterdam, 2005

4.  Council of Europe/ERICarts “Compendium of Cultural Policies & Trends in Europe”, 8th edition 2007 http:www.culturalpolicies.net)

5. Rezoluţia cu privire la rolul culturii în Uniunea Europeană, Consiliul European, 26 noiembrie 2001, care preia multe din punctele cuprinse în „Raportul Ruffolo” şi invită Statele membre „să considere cultura ca un element esenţial al integrării europene, mai ales în contextul extinderii Uniunii.”

6.  Matarasso, Francois and Landry, Charles, Balancing act: 21 strategic dilemmas in cultural policy, Council of Europe Publishing, Strasbourg, 1999

Posted in Art Management, Cultural Policy, Moldova Culture, Uncategorized | Tagged: , , , , , , | Leave a Comment »

Presa

Posted by ghenador on January 19, 2009

Activitatea în domeniul presei este reglementată de către Legea Presei adoptată la 26 octombrie 1994. Această lege stabileşte relaţiile dintre mijloacele tipărite de informare în masă, stat şi societate prin recunoaşterea drepturilor şi determinarea sferei de obligaţii ale jurnaliştilor şi ale mijloacelor de informare în masă. În februarie 1999 prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 277-XIV a fost aprobată “Concepţia despre susţinerea şi stimularea de către stat a mijloacelor de informare în masă, pentru anii 1999-2003”. Multe din revedrile acestor legi au rămas neaplicate pînă în prezent. Statul nu a creat mecanisme
economice efective, care să contribuie la dezvoltarea presei naţionale. Nu există prevederi legale în vederea susţinerii de către stat a mijloacelor de informare în masă în limba română.

Conform datelor sociologice doar 26% din populaţia Rep. Moldova primesc informaţia din presa scrisă. Pentru a schimba
situaţia din domeniul presei scrise este necesar de diversificat oferta de
publicaţii autohtone. Nu există facilităţi pentru mijloacele de informare în
masă, inclusiv în domeniul fiscal.

Recomandări:

 Informarea societăţii civile cu privire la deciziile luate de autorităţi, de discuţii
publice ale proiectelor culturale şi formarea unor Consilii din reprezentanţi
ai societăţii civile pentru analiza cheltuielilor publice în domeniu;

Protejarea profesioniştilor din cultură şi mass-media prin reintroducerea onorariului ca
formă de remunerare pentru evoluare în presă, la radio şi televiziune.

Lansarea Fondului electronic al valorilor culturale din R. Moldova plasat în Internet.

 

Posted in Cultural Policy, Moldova Culture, Uncategorized | Tagged: , , , , , , | Leave a Comment »

Publicitatea

Posted by ghenador on January 6, 2009

media_pressLegea cu privire la publicitate a fost adoptată la 27 iunie 1997. Ea reglementează activitatea a aproximativ 200 de agenţii ce prestează servicii în domeniul publicităţii în Rep. Moldova. Multe prevederi ale Legii cu privire la publicitate şi-au pierdut actualitatea şi necesită o delimitare mai clară definiţia noţiunii de publicitate. Piaţa publicitară se dezvoltă dinamic şi creşte anual cu 25-40%. Companiile multinaţionale nu sunt interesate de piaţa Moldovei. Majoritatea spoturilor publicitare sunt produse şi difuzate în limba rusă, nu contribuie la dezvoltarea culturii naţionale şi la susţinerea oamenilor de cultură, a limbii române.

Recomandări:

Este necesară trecerea producţiei şi difuzării publicităţii la limba româna, ca mijloc de conservare şi promovare a culturii naţionale.

Posted in Art Management, Cultural Policy, Moldova Culture, Uncategorized | Tagged: , | Leave a Comment »

Artele interpretative

Posted by ghenador on November 25, 2008

1621_art_large1Principiile fundamentale ale activităţii creatoare a teatrelor, circurilor şi organizaţiilor concertistice, modul de înfiinţare, reorganizare, lichidare, finanţare şi administrare a lor sunt stabilite în Legea cu privire la teatre, circuri şi organizaţii concertistice nr. 1421-XV din 31.10.2002. La moment în acest domeniu activează o reţea compusă din 11 teatre dramatice, de comedie şi muzicale, 3 teatre pentru copii şi tineret, Teatrul de Operă şi Balet, organizaţii concertistice (Filarmonica de stat, Sala cu Orgă, asociaţia concertistică „Moldova-concert”), colective artistice (două orchestre simfonice, o orchestră mixtă, o orchestră de cameră), reţea de instituţii de învăţământ muzical general (şcoli muzicale pentru copii) şi profesionişti (Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Şcoala medie specială de muzică, Colegiul de muzică). Lipsa unei politici culturale pe termen lung afectează grav activitatea instituţiilor din domeniul artelor interpretative. Drept consecinţă a situaţiei economice, sociale şi politice din Rep. Moldova, un număr impunător a specialiştilor din domeniul artelor interpretative au migrat masiv spre alte domenii de activitate sau în alte ţări, ceea ce a avut un impact negativ asupra dezvoltării domeniului artelor interpretative la nivel naţional. Sistemul de finanţare a instituţiilor de cultură nu este transparent şi nu stimulează creativitatea. Problemele prioritare ale artelor interpretative se încadrează perfect în capitolul: finanţarea culturii – sporirea şi diversificarea surselor de finanţare. Conducătorii instituţiilor din domeniu nu posedă cunoştinţe şi deprinderi de management ce le-ar permite să se adapteze la noile condiţii ale pieţii pentru promovarea produsului cultural. Artele interpretative au o piaţă mică de desfacere şi este preponderent concentrată în Chişinău, iar regiunile sunt practic deconectate de centru, deoarece nu există o politică de stimulare a turneelor în localităţile rurale. Factorul lingvistic înfluenţează atît pozitiv cît şi negativ promovarea artiştilor locali pe pieţele României, Ucrainei şi a Rusiei pe criterii etnice. Salariile mici (de 780 lei) pentru specialiştii în acest domeniu crează o criză a cadrelor, ceea ce inevitabil va afecta calitatea produsului cultural oferit de artele intrpretative atît pe plan naţional cît şi internaţional.

Recomandări:

 Apărarea adecvată a drepturilor de autor;

Introducerea unor standarde pentru produsul artistic, protecţia consumatorului de falsuri şi nonvalori, adoptarea de regulamente ce ar interzice ori ar limita evoluţia artiştilor cu fonograme la concerte cu public fără ca aceasta să fie anunţat în prealabil;

Stimularea pe cale fiscală a autorilor şi interpreţilor

Posted in Art Management, Cultural Policy, Moldova Culture, Uncategorized | Tagged: , , , , | Leave a Comment »

Eurointegration through Art

Posted by ghenador on November 12, 2008

Eurointegration through Art

Eurointegration through Art

European artists, musicians, writers, poets, film-makers, actors, academicians and intellectuals are Ambassadors of culture, who can build bridges between European countries, people and cultures by encouraging and enhancing dialogue and interaction between them, more successfully than politicians. Artists from the countries in the process of European integration should not wait until their countries will be integrated in the EU politically and economically – they should do it through culture and do it right now. Europe is created – now it is necessary to create Europeans. Countries that aspire for European integration should not wait until Europe will come to their borders – they should move forward and become really European. This process has already started, and it is only a question of time when culture and art will become essential components of European integration.
ARS DOR Association with the support of the International Fund for the Promotion of Culture (UNESCO) launches the International Project “Eurointegration through Art” that has mission to contribute through art to the process of European integration. Artists from Moldova, Romania, Ukraine, Latvia and Georgia were selected to become Ambassadors for Eurointegration through art and to express their vision on importance of culture and the role of artist in the process of European integration. Objectives of the International Project “Eurointegration through Art” are: to explore the cultural dimension of the European integration; to explore cultural perspectives of EU enlargement; to define role of artist in the process of European integration.

Integration of new member states in the EU poses several questions: how it will affect culture of the EU neighboring states? Will countries neighboring the EU become isolated from cultural development in EU? New borders of the enlarged European Union should not neglect past and ongoing regional cultural cooperation or cooperation with neighboring countries.

Culture is the true European identity power. In this context the major role of the European artists is to promote through art cultural diversity and preserve common values of Europe.
Intercultural dialogue through art is an important instrument which could facilitate the integration of new countries in the European Union. In this dialogue artists must convince governments and politicians that there is a need in cultural renaissance across Europe. If politicians of European countries will understand this, European integration will not be limited by economic, political, security and other reasons.
It is important to inspire people living in the European Union to actively get in touch with other cultures, both at home and abroad, and thus to contribute to tolerance and mutual respect which are conditions for existence of Europe.

Ghenadie Sontu, Chisinau, Moldova
Director of Project

Posted in ARS DOR, Art Management, Cultural Policy, Moldova Culture, Uncategorized | Tagged: | Leave a Comment »

Exhibition at UNDP

Posted by ghenador on October 1, 2008

Exhibition “IDENTITY” at UNDP Moldova

Exhibition at UNDP Moldova

by Ghenadie SONTU

“A collector of children’ images” – painter Ghenadie SONTU – presents a collection of paintings “Identity” in the premises of UNDP Moldova in the period November 3 – December 20, 2005.

Ghenadie SONTU is a President of the cultural association “DOR”, graduated from the Academy of Arts and Invisible College of Moldova. In his paintings the painter focuses on the social-political, Judaic and biblical themes.

Exhibition “Identity” presents a series of children’ portraits with names from biblical genealogy, such as “Adam”, “Abraham”, “Joseph”, ”David”, “Debora”, etc. – personalities whose identities had a strong impact in the humankind history. Painter is interested in identity crisis of modern society and offers in his paintings indisputable models of integrity, which are actual for present as well. Exhibition “Identity” is an invitation for everybody for a personal analysis of identity through vision of painter Ghenadie SONTU: Identity+Integrity+Heart=Impact.

Posted in Uncategorized | Tagged: , | Leave a Comment »

ARS DOR Stakeholders

Posted by ghenador on September 30, 2008

  • Employees (including managers and executives, board of directors)
  • Communities (Local, National, Regional and Global, E-communities)
  • Private Sector (Business, Investors, Service Providers )
  • Civil society (NGOs, advocacy & lobby groups, think-tanks, forums and leaders from cultural sector)
  • Government (Ministry of Culture, Ministry of Foregn Affairs, Parliament, Public Administration)
  • Embassies and consulates of foreign countries to Moldova International organizations in Moldova
  • Customers (current and prospective)
  • Professional Associations & Groups, Networks (Unions of Artists, Art managers) Museums & Galleries,
  • Art Centers
  • Mass Media Internet communities (E-communities, Portals, Blogs, Facebook, google and yahoo groups)
  • Universities & Institutes, schools, lyceums (art students, pupils) Dealers Suppliers General public

Posted in Uncategorized | Tagged: , | Leave a Comment »